DUMINICA a XIV-а DUPĂ RUSALII
DUMINICA a XIV-а DUPĂ RUSALII
PILDA NUNŢII FIULUI DE ÎMPĂRAT
Introducerea:
Scopul înalt şi ultim al vieţii noastre pamânteşti este dobândirea împărăţiei Cerurilor.
Despre împărăţia cerurilor vorbesc paginile Sf. Scripturi, a vorbit Mântuitorul, iar noi о cerem când ne rugăm Tatălui ceresc.
Tema:
Evanghelia de astăzi, prin glasul parabolei cu Nunta fiului de împărat, ne vorbeşte despre împăraţia lui Dumnezeu, despre chemarea către această împărăţie, pe care ne-o face Dumnezeu şi despre vrednicia cu care trebuie să ne apropiem de vistieriile ei nepreţioase.
Tratarea:
- Tâlcuirea parabolei. Simboluri: Împăratul care face nunta este Dumnezeu; Fiul este Iisus Hristos; nunta închipuieşte unirea cu Hristos a celor ce vor forma noua Lui împărăţie spirituală.
2) La această nuntă – comuniunea tainică a celor ce vor trăi împreună cu Hristos – sînt chemaţi toţi oamenii. Primii chemaţi însă – prin glasul proorocilor – au fost fiii poporului ales. Ei n-au ascultat de glasul şi chemarea proorocilor şi n-au recunoscut în cel vestit de prooroci pe Mesia.
3) Când Mântuitorul a venit şi când se apropie jertfa Sa cea Mare, de împăcare a oamenilor cu Dumnezeu şi înlocuitoarea jertfelor Legii Vechi, Dumnezeu cheamă iarăşi poporul ales.
4) Neascultând nici de această dată chemarea Domnului, poporul lui Israel – orbit de interese pământeşti – este lepădat de la faţa Domnului şi pedepsit. Împărăţia lui Dumnezeu se ia de la el şi se dă neamurilor pagâne care vin şi cred în Fiul lui Dumnezeu.
5) Noua Împărăţie spirituală a lui Hristos – Biserica creştină – asemenea grăuntelui de muştar, se întinde şi cuprinde lumea. În ea se află totuşi şi dintre cei care întinează, prin păcat, haina primită la botez.
6) La judecata din urmă, aceştia vor fi alungaţi de la ospăţul cel ceresc, de care se vor învrednici numai cei al căror suflet va fi îmbrăcat în haina virtuţilor creştine.
Încheierea:
Cei care ne-au învrednicit a fi fii ai Bisericii lui Hristos, să trăim după învăţătura Lui.
Să-L iubim pe Hristos, păstrând curată haina sufletului, spre a avea parte de ospăţul ceresc, pregătit iubitorilor de Dumnezeu – Rugăciune.
PREDICĂ LA DUMINICA a XIV-а DUPĂ RUSALII
PILDA NUNŢII FIULUI DE ÎMPĂRAT
MateiXX, 1-14
Iubiţi credincioşi,
În predicile mele v-am spus adeseori că viaţa noastră pâmântească ne este dată, ca prin ea, să preamărim pe Dumnezeu, să-I împlinim poruncile „să însetăm după El – cum zice Psalmistul – ca cerbul după izvoarele apelor”, silindu-ne a dobândi Împărăţia Cerurilor.
Dobândirea Împărăţiei cerurilor este scopul înalt şi ultim al vieţii noastre pâmânteşti şi despre acest lucru ne vorbesc paginile Sfintei Scripturi, în nenumărate locuri, iar noi ne rugăm în fiecare zi Tatălui Ceresc, zicând: „Vie împărăţia Та, precum în cer, aşa şi pre pământ”.
Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a rostit multe din parabolele Sale, spre а-i face pe oameni să alerge către această Împărăţie, să se împărtăşească din bunurile ei nesfârşite: dragoste, milă, dreptate, pace.
Evanghelia, pe care încerc a о tălmăci acum, vorbeşte şi ea – prin glasul unei parabole a Mântuitorului nostru Iisus Hristos – despre Împărăţia Cerurilor, despre chemarea pe care însuşi Dumnezeu ne-o face, de a intra într-însa şi despre vrednicia cu care trebuie să ne apropiem de vistieriile acestei împărăţii.
Parabola a fost rostită de Mântuitorul în templul din Ierusalim, cu puţine zile înainte de patimile Sale, spre a arăta cele ce aveau să urmeze pentru El şi pentru Biserica Sa.
Oprindu-mă asupra cuprinsului acestei parabole şi încercând a о tălmăci, rog pe Dumnezeu de ajutor şi pe dvs. de atenţie şi ascultare.
Iubiţi credincioşi,
Precum vedem, Mântuitorul „aseamănă împărăţia Cerurilor cu un împărat care a făcut nuntă fiului său” (Matei 21, 2).
Ca şi parabola din Duminica trecută (parabola cu lucrătorii viei), împăratul din parabola de astăzi este Dumnezeu, Fiul este Iisus Hristos, iar nunta este unirea tainică cu Hristos a celor ce vor forma noua Lui împărăţie spirituală, uniţi cu El prin dragostea şi credinţa care există între un soţ şi soţia lui.
Mirele ceresc – Hristos – îşi alege dintre oameni pe acei ce-L vor iubi şi-i vor urma învăţătura, facând din ei Mireasa Lui Biserica Sa.
Despre această unire dintre Hristos şi Biserică, măritul apostol Pavel zice: „Hristos a iubit Biserica Sa şi s-a dat pe Sine ca s-o sfinţească, curăţind-o prin baia apei prin cuvânt şi ca s-o sfinţească Sieşi, mărită, neavând pată sau întinăciune, nici altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5, 25-27).
În comunitatea Bisericii – Mireasa curată a lui Hristos – nu pot intra decât cei care au primit baia Botezului creştin, murind şi înviind cu El, la о viaţă nouă.
„Căci vă rîvnesc cu rîvnire dumnezeiască, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos, ca pe о fecioară curată” (II Corinteni 11, 2).
La această nuntă, de care ne vorbeşte parabola, la această unire cu Hristos şi vieţuire cu El, după învăţătura Lui, în credinţă şi dragoste – curăţiţi şi sfinţiţi prin baia botezului – sînt chemaţi toţi oamenii. În primul rând însă, au fost chemaţi fiii lui Israel, fiii poporului ales al Domnului. Lor le-a trimis Dumnezeu pe prooroci, spre а-i pregăti din vreme, pentru primirea lui Mesia, care avea să întemeieze pe pământ împărăţia lui Dumnezeu.
Dar poporul, cu care Dumnezeu făcuse legământul sfânt: „Eu voi fi Dumnezeul tău şi tu îmi vei fi Mie popor”, nu primeşte pe prooroci – „slugile Domnului” – nu le asculta chemarea. Împărăţia adun pe fiii tăi, cum îşi adună găina puii sub aripă, dar n-aţi vrut. Iată vi se lasă casa voastră pustie” (Matei 23, 37-38).
Dar bunătatea dumnezeiască nu se lasă nesocotită până la sfârşit. Pedeapsa vine peste fiii neascultători!
„… Împăratul – spun cuvintele parabolei – s-a mâniat şi trimiţând oştile Sale, a pierdut pe ucigaşii aceia şi cetatea lor a ars-o” (21, 7).
Fiii poporului Israel care au omorît cu pietre pe cei trimişi a-i chema la mântuire – la împăcarea cu Dumnezeu, prin jertfa Fiului Său – sînt striviţi de oştirile romane, care precum ştim, la anul 70 dupa Hristos, au înconjurat Ierusalimul, l-au cucerit şi darîmat. Mai mult de un milion de iudei cad sub ruinele cetăţii şi о altă parte însemnată este dusă în robie şi împrăştiată în tot imperiul roman.
Împărăţia lui Dumnezeu a fost luată de la neamul care odata fusese pregătit şi ales din mijlocul celorlalte popoare, „ca un depozitar al adevărurilor mântuitoare. Israel a fost lepădat de la faţa Domnului”. În locul lui au fost chemate celelalte popoare – popoarele pagâne – şi chiar dintre iudeii cu sufletele neîmpietrite, ca Nicodim şi Iosif din Arimateia, ori ca acei vameşi şi păcătoşi – de care vorbeşte Sf. Evanghelie – dar plini de dragoste la chemarea Domnului către noua împărăţie, adusă lumii de Fiul lui Dumnezeu.
Despre acest fapt cuvintele parabolei spun: „… Apoi (împăratul) a zis slugilor Sale: iată ospăţul de nuntă este gata, iar cei chemaţi n-au fost vrednici de el. Duceţi-vă, dară, la răspântiile drumurilor şi pe cîţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea pe la răspântii, au adunat pe toţi cîţi au găsit, răi şi buni şi s-a umplut ospăţul nunţii de oaspeţi” (21, 8-10).
În noua împărăţie a harului, întemeiată în lume prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, vin „buni şi răi”, drepţi şi păcătoşi, spălaţi prin baia pocăinţei şi botezului creştin. Ei iau parte la ospăţul bucuriei de a fi împreună cu Hristos, a vieţui cu El, în împărăţia harului sfinţitor.
Împărăţia aceasta – Biserica lui Hristos – se întinde şi cuprinde pământul. În ea, buni şi răi, traiesc laolaltă până la judecata din urmă, când se va pregăti ospăţul cel ceresc celor pe care păcatul nu i-а biruit. Până atunci avem vreme ca, prin Botez şi Pocăinţă, să ne păzim curaţi trupeşte şi sufleteşte. Ca sa nu fim alungaţi de la masa bunatăţilor cereşti, cum zice parabola: „Dar intrând împăratul să vadă pe cei ce şedeau la masă, a văzut acolo un от care nu era îmbrăcat în haina de nuntă şi i-а zis: Prietene cum ai intrat aici, neavând haina de nuntă? El însă tăcea. Atunci a zis împăratul celor ce slujeau: legându-i mîinile şi picioarelor, luaţi-l şi-l aruncaţi în întunericul cel mai din afară: acolo va fi plâns şi scrîşnire de dinţi?” (21, 11-13).
Precum vinovaţi au fost cei ce n-au ascultat chemarea de a veni la nunta împărătească şi au fost pedepsiţi aspru pentru neascultarea lor, tot atât de vinovat vedem că este socotit şi cel găsit la ospăţul nunţii fără haina de nuntă.
Comuniunea cu Hristos, vieţuirea cu El, cere să ne schimbăm chipul vieţii celei întunecată de păcat, îmbrăcându-ne în haina virtuţilor creştine. „Cîţi, în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi-mbrăcat”.
Cel găsit fără haina de nuntă, închipuieşte pe toţi aceia care, deşi fac parte din Biserica lui Hristos, nu trăiesc în duhul Lui! Numărul acestora este mare, de aceea şi parabola se încheie prin cuvintele: „Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini aleşi ” (21, 14).
Iubiţi credincioşi,
Hristos ne-a răscumpărat din moartea veşnică şi ne-a făcut părtaşi ai împărăţiei Lui! Sîntem noi vrednici de această cinste? Trăim noi după învăţătura Lui, ca fii ai Bisericii Lui?
Tălmăcind parabola cu nunta fiului de împărat, mă gândesc, îndeosebi, la acel moment al ei, când împăratul găseşte la ospaţul nunţii pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă şi faptul acesta îmi aduce în minte pe atâţia dintre creştinii noştri, botezaţi în numele lui Hristos, dar о căror haină sufletească nu este haina faptelor bune, izvorâte din credinţa şi dragostea în Hristos.
Mă mai gândesc, de asemenea că, în altarele noastre, se săvârşeşte Jertfa ispăşirii noastre din păcat, Jertfa la care sîntem chemaţi a lua parte ca la un ospăţ duhovnicesc, dar câţi ne apropiem, cu vrednicie, de acest ospăţ tainic?
Mă gândesc iarăşi, la clipa cea din urmă, când Mirele ceresc ne va chema la ospaţul cel veşnic întru împărăţia Tatălui. …Cîţi vom fi găsiţi în haina de nuntă?
Gîndind la toate acestea, îmi vin în minte cuvintele fericitului Apostol Pavel, care ne îndeamnă la iubirea lui Hristos şi la о viaţă vrednică de cuvântul Evangheliei: „Hristos a murit pentru toţi, ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru sineşi, ci pentru Cel ce a murit pentru ei şi a înviat” (II Cormteni V,15).
Împărăţia cerurilor după care însetează inima noastră, şi la care sîntem chemaţi de Dumnezeu, о vom dobândi dacă ne vom sili să păstrăm mereu curată haina primită la botez, vieţuind – cum zice Sfântul Apostol Pavel – „ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, îmbrăcându-ne cu îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu îndelungă-răbdare” (Coloseni 3, 12).
„Pacea lui Hristos să locuiască din belşug în noi”, căci împărăţia cerurilor, la care sîntem chemaţi, este dragoste şi pace!
Sa priveghem, ca fecioarele cele înţelepte, rugându-ne şi zicând: Ajuta-ne Doamne, să vieţuim după poruncile Tale, în Biserica Та, pe care ai răscumpărat-o cu scump sângele Tău!
Dă-ne, Doamne, haina smereniei şi a pocăinţei!!
Fă, Doamne, ca pe pământ să domnească împărăţia păcii, a dreptăţii, a iubirii!
„…Vie împărăţia Ta, fie voia Та, precum în ceruri аşa şi pre pământ”!
AMIN!
