Este „tatăl tuturor” și de multe ori proprii copii nu înțelegeau de ce toți îi zic “părinte”

   „Dăruiește un pahar de apă și salvează o viață de copil. Și cel mai frumos nu e cum primeşti paharul, ci cum îl dau eu. Dacă oamenii s-ar iubi unii pe alţii, o pîine ar hrăni toată lumea. Dar noi, trăim în egoismul vieţii noastre şi uităm de semenii noştri”- sunt cuvintele spuse cu atâta dăruire de sine de către Prorectorul Academiei Teologice din Chişinău, parohul bisericii „Sf. Parascheva” din Străşeni, Vetceslav Cazacu.

Îl ascultam pe acest OM cu litere mari şi îmi aduceam aminte de cuvintele bunicii, atunci, cînd copii fiind, ne ducea duminica la biserică şi îmi afirma de fiecare dată că „Preotul – este vraciul sufletelor noastre şi este cu har de la Dumnezeu”. Înţelepciunea gîndurilor sale, cuvintele calde, dragostea de oameni şi de Dumnezeu, milostenia pe care o face preotul Veaceslav Cazacu, nu face decît să confirme o dată în plus cele enunţate.

Pe lîngă multitudinea de responsabilităţi pe care le poartă pe umeri, dînsul este şi preşedintele de onoare al Centrului Misionar, prin intermediul căruia ghidează un şir de proiecte caritabile, cel mai recent dintre care a fost „Ajută un copil să meargă la şcoală”, extins asupra a 40 de copii din familii social-vulnerabile din raioanele Făleşti şi Teleneşti. Din şirul de proiecte filantropice desfăşurate sub egida Dumnealui, menţionăm: curarea Casei de zi pentru copiii din familiile social-vulnerabile ”Prometeu” din Străşeni; oferirea medicamentelor şi consultaţiei medicale gratuită persoanelor care au nevoie de ajutor; oferirea de pachete pentru bătrîni cu ocazia diverselor sărbători; vizitarea azilurilor de bătrîni, unde locatarii acestora sunt spovediți; organizarea unei cantine care oferă hrană bătrînilor etc.

–          Pomana este un act de filantropie?

–          Pomana o facem pentru sufletele celor dragi nouă, pentru cei aproape de inima noastră. Făcînd pomană ne simțim aproape unul de altul, știm să iubim, să ne jertfim unii pentru alții și îl avem pe Dumnezeu în mijlocul nostru. Pentru cei îndoielnici, care se tem, pomana e dovada că vedem și simțim credința noastră fără să-l pipăim pe Dumnezeu.

–          Nu credeți că puțini sunt cei, care prin lipsuri materiale,  ajung la acea stare spirituală despre care vorbiți? Știți și dvs că omul se gîndește la ziua de mîine , la bucățica de pîine pe care să o pună pe masă și atunci el nu are timp să se gîndească la biserică, la necesitățile societății. Nu considerați  că trebuie, din partea bisericii și o susținere duhovnicească și una materială?

–          Ajutor înseamnă să dai, dar depinde ce dai și cum dai. Nu tot e de folos omului. Hristos n-a împărțit pîine la început, ci întîi a împărțit hrana duhovnicească și mai apoi pîinea și peștele. Dacă ai sănătate duhovnicească, vin și celelalte. Pîinea dă existența vieții noastre, prin pîine se înțelege tot de ce are omul nevoie în viața lui. În acest caz este plauzibilă pilda: Erau doi săraci care stăteau la poartă și cerșeau. Erau sătui de viață. Unul era olog de un picior, celalalt avea numai o mînă sănătoasă și cînd a venit Hristos au luat-o la sănătoasa. Au aflat că Hristos îi vindecă pe toți dar ei nu și-au dorit vindecarea. Lor le convenea viața pe care o aveau.  De aici vedem ce ni se dă și cum primim.

–          Cei care îl slujesc pe Dumnezeu trebuie să fie un model pentru mereni?

Da, căci cînd îl slujești pe Domnul, o parte din el este în tine. Totodată nu haina te face preot ci harul Duhului Sfînt. El nu e preot doar în biserică, ci oricînd.

–          Cred că biserica trebuie să fie implicată în procese de instruire, ca mirenii să fie învățați să folosească acea undița oferită. Dvs ce opinie aveţi?

–          Mulți percep biserica ca clădire și îi văd doar frumusețea exterioară.  Dar biserica este în primul rînd comunitatea: noi cei care suntem și care ne aflăm în Biserică.

Orice sărac este Hristos care bate la noi la poartă. Să nu uităm că în fiecare zi, biserica face instruire, cheamă oamenii la milostenie, la dragoste față de aproape.

Nu pot să vorbesc de mine fără Hristos.  Preotul trebuie să fie întodeauna model și să înceapă de la îmbrăcăminte. Noi avem un singur scop – să-i aducem pe oameni la mîntuire, să-l aduci la biserică, să i-l dăruiești lui Dumnezeu.

Preotul Vetceslav Cazacu slujeşte în Parohie din 1996. În 2002 devine prorector al Academiei Teologice. Susţine că cei care vin să studieze la Teologie simt o chemare de sus. Susţine că propriul exemplu, viața noastră  este cea mai bună educație a copiilor.  Iar preoția se trăiește și dacă o înțelegi, atunci e însăși viața.

Afirmă cu toată credibilitatea că dacă oamenii sunt mai leneși, atunci teologii nu dorm niciodată. Cînd omul tace, poate vorbește cu Hristos. E bine cînd știi să te apropii de Dumnezeu – parohiile trebuie să-i înveţe pe mireni cum să se apropie de Dumnezeu, cum să-şi găsească liniştea şi armonia sufletească. Dînsul consideră că activitatea unui preot nu trebuie să se limiteze doar la activitatea în parohie.

Iertarea trebuie să fie supremă pentru un creștin. Dacă nu știi a ierta, nu știi a iubi.  Mintea trebuie să treacă prin inimă. A face o faptă bună nu este niciodată tîrziu, dragii noştri vizitatori. Ideea și dorința le fac pe toate.

Interviu realizat de Diana Bencheci

Procesare şi redactare Ana Fortuna

Preluat de pe www.dinsuflet.md