Încercarea rodeşte nădejde

 Necazul rodeşte răbdare, iar răbdarea, încercare, iar încercarea, nădejde.

(Romani 5, 3-4)

   Pe măsură ce trec anii, unul după altul, s-ar părea că ar trebui să devenim mai buni, mai vrednici. Chiar dacă vom fi suferit dezămăgiri în visele noastre am înţeles mai bine ce putem şi ce nu putem face. Chiar dacă entuziasmul din tinereţe ne-a mai scăzut, i-a luat locul o mai fermă stăpînire de sine; chiar dacă ne-am mai pierdut din sensibilitate, am căpătat alte calităţi: puterea voinţei, pragmatismul, o aplecare reală către aproapele nostru. Chiar dacă puterea fizică începe să ne părăsească, sporeşte puterea morală.

   Am mai putea spune că necazurile nu ne sunt de niciun folos? Fireşte că nu! Prin ele am câştigat mai mult decît am pierdut, dacă în timpul încercărilor am avut în noi duh de la Dumnezeu. „Necazul rodeşte răbdare, iar răbdarea, încercare, iar încercarea, nădejde”. Nădejdea în Cel ce ne-a ţinut pînă acum nevătămaţi ne va ţine şi de acum încolo, şi ne va duce mai departe. Cel ce, prin încercările prin care am trecut, ne-a învăţat şi ne-a pregătit inima nu numai pentru încercări, ci şi pentru noi bucurii. Altele decît cele de care am avut parte din copilărie şi până acum; mai profunde, mai luminoase, al căror sens îl înţelegem pe an ce trece tot mai mult.