Întîlnirea absolvenților la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova
Astăzi, 19 mai 2015, în incinta Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, a avut loc întîlnirea cu absolvenţii promoțiilor: 2002 – 2006 ai Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, 2003 – 2006 ai Seminarului Liceal de Teologie Ortodoxă din Chișinău, 2009 – 2011 ai Seminarului Liceal de Teologie Ortodoxă din Chișinău, s-au reîntâlnit după 10 ani și respectiv 5 ani.
Evenimentul zilei a demarat cu săvîrșirea Sfintei Liturghii, în capela studențească „Sfinții Trei Ierarhi”, oficiată de Înalt Prea Sfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Rector al acestei instituți, căruia i-au coliturghisit Prorectorul Academiei Teologice, Prot. Vetcislav Cazacu, Decanul Facultății de Teologie, Prot. Andrei Oistric, precum și mai mulți preoţi şi diaconii absolvenţi ai acestor promoții.
La sfîrșitul Sfintei Liturghii, ÎPS Vladimir a venit cu un cuvînt de binecuvîntare și învățătură în fața celor prezenți la acest eveniment.
La rîndul său, Prot. Vetcislav Cazacu, Prorectorul academiei, i-a salutat pe toţi în bucuria Învierii lui Hristos, urîndu-le bun venit la instituţia care i-a educat şi format.
Partea a doua a întîlnirii, s-a desfășurat în sala de conferințe, cuvînt de binevenit fiind rostit de ÎPS Vladimir, Rectorul acestei instituții, care le-a vorbit absolvenților despre importanta misiune pe care o au în lume. Prot. Vetcislav Cazacu, Doamna Rodica Slivca, director adjunct al SLTO, și Prot. Victor Ceresău, Preotul Spiritual, deasemenea le-a urat bun venit în instituția care au studiat.
Cu recunoştinţă în suflet au vorbit absolvenţii instituţiei, împărtăşindu-şi emoţiile şi amintirile din perioada studiilor, mulţumindu-le pentru truda depusă şi urîndu-le mulţi ani cu sănătate profesorilor.




















