„Oricine voiește să vină după Mine…” (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

În urcușul duhovnicesc pe care îl propune Postul cel Mare, Duminica a 3-a, a Sfintei Cruci, vine să ne dăruiască sprijin și întărire, așa cum o fânână cu apă limpede de răcoare și obositor, dar care știe că la capăt îl așteaptă o răcoare de sete cu mult mai minunată.

Domnul ne cheamă ca împreună cu Ucenicii Săi să ne lepădăm de noi, să ne luăm crucea și să mergem după El, urmîndu-L, punându-ne sufletul pentru El și pentru Evanghelie. Nu așa cum ni-l punem în afacerile personale sau în „luptele” noastre cotidiene, ci ca pentru darul cel veșnic care este Împărăția lui Dumnezeu.

Sufletul nostru… Atât de des uitat și nehrănitul nostu suflet… Atât de des vândutul nostru suflet… Atât de bolnavul nostru suflet…

Cel ce valorează cât toate carierele și averele noastre, cât toate avuțiile trecătoare ale unei vieți trecătoare.

Sufletul nostru, nemuritorul.

Evanghelia din Duminica aceasta de importantă este asumarea crucii de către fiecare dintre noi și, în aceeași vreme, ne obligă ca atunci când socotim crucea noastră personală prea grea, să luăm aminte la Crucea lui Hristos, mereu și mereu mai greu de purtat decât toate crucile noastre însumate și înmiite.

Crucea-Altar pe care Domnul moare spre a ne cuprinde, în brațele-I deschise pe noi, pe toți. Crucea care, cu lumina ei, umbrește moartea. Crucea din care izbucnesc razele Învierii Domnului, cea care – buzdugan împurpurat cu Sângele Fiului lui Dumnezeu, sfarmă porțile de aramă ale iadului, ne înalță de pe pământ la Cer.

Sursa: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA, Duminici în dar, predici și gânduri.