„Botezul lacrimilor” – rod al pocăinţei permanente
Părinţii duhovniceşti subliniază în mod deosebit legătura dintre smerenie, pocăinţă şi „darul lacrimilor”. Nu atât din punct de vedere natural, firesc, cât mai ales din perspectiva duhovnicească. Ei pun plânsul duhovnicesc şi lacrimile ce le rodeşte acesta în legătură cu pocăinţa adevărată, neîncetată. De fapt – spune Părintele Stăniloae, tâlcuitorul autentic al scrierilor filocalice –... Mai departe
Spre atenția studenților anilor I, II și III, secția Zi
Luni, data de 18 aprilie 2016, orele 8:30 se va desfășura examenul la Muzica Bisericească.
Biserica, templu al Duhului Sfânt
Biserica este într-adevăr Trupul tainic al Domnului, dar numai în măsura în care este Duhul Domnului în ea, adică dacă este plină de Duhul Sfânt sau este templu al Duhului Sfânt. Prin Duhul Sfânt se face simțită prezența lui Hristos în Biserică iar Biserica este centrată în Hristos. Lucrările văzute prin care Duhul Sfânt „plămădeşte”... Mai departe
În cadrul SLTO are loc desfășurarea testării candidaților la examenele de absolvire
În perioada de 06. 03. – 13. 03. 2016 are loc desfășurarea testării candidaților la examenele de absolvire, sesiunea de examene 2016, la următoarele disciplini: Limba și Literatura Română; Limba străină; Istoria; Geografia.
Cuvînt în ziua de sîmbătă din a patra săptămînă a Postului Mare
Sâmbătă [Evr. 6, 9-12; Mc. 7, 31-37]. „Trupul şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 15, 50). Prin urmare, pentru a primi împărăţia este nevoie să te lipseşti de trup şi de sânge, adică să te statorniceşti într-un astfel de fel de viaţă, de parcă trupul şi sângele nici nu ar... Mai departe




