A avut loc, seara Duhovnicească cu genericul ,,Cearta creştinului cu lumea.”.
Cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, în ziua de 21 octombrie 2015, în incinta bibliotecii ,,Arhimandrutul Ermoghen Adam” a avut loc Întîlnirea Duhovnicească cu genericul ,,Cearta creştinului cu lumea”.
Invitaţii acestei Întîlniri Duhovniceşti au fost Protoiereul Dorin Rusu şi profesorul Alexandru Vacula.
Ambii invitaţi au avut o discuţie benefică cu studenţii academiei, care au scos în evidenţă tema acestei întilniri spunînd că cearta creştinului cu lumea este mult mai adâncă. A fi contaminat cu duhul lumii nu înseamnă doar a avea concepţii grosiere ,,lumesti” (bei, fumezi, înjuri, duci o viaţa dezordonata), nici doar a gândi greşit, a avea concepţii aiuristice (new age, atee, ecumeniste etc.). A fi contaminat cu duh lumesc înseamnă mult, mult mai mult: înseamnă a încorpora lumea în tine. Duhul lumii înseamnă toate năzuinţele, tacticile şi uzantele folosite zi de zi, clipă de clipă, de fiecare dintre noi, pentru a,,trăi”, a fi ,,în rîndul lumii”, care se întipăresc pe sufletele noastre şi care perpetuează lumea aşa cum este ea. Duhul lumii înseamnă tot acest angrenaj care dictează cum ne raportăm unii la alţii, cum interacţionăm între noi, atât cu cei de acelaţi rang social, cât şi cei deasupra noastră şi cu cei mai mici ca noi. Duhul lumii înseamnă a trăi în ritmul impus de societate şi conform regulilor şi obiectivelor impuse de ea (să fim eficienţi, să fim pragmatici, să facem bani, să producem, să consumăm, să …etc.). Inseamnă ,,a iubi” aşa cum ne învată ea, dar şi a urî şi a ucide, real sau simbolic, după cum ne cere ea.
Noi, de altfel, stăm sub semnul Întrupării, căci Dumnezeu s-a facut asemenea nouă ca să ne tragă pe noi, prin asemănare, către El, ca să ne facă şi pe noi asemenea Lui. Iar împaratia Lui, pe care a întemeiat-o pe pământ, este Biserica, şi NU este din lumea aceasta, adică nu-şi extrage fundamentele, din structurile acestei lumi, ci din Cer, din Fericiri şi din predica de pe Munte, din Cruce si din Înviere. Aşadar, suntem chemaţi să întrupăm Evanghelia. Altfel, dacă nu pornim de aici, dacă nu punem aceasta ca început al mântuirii noastre, tare ne temem ca, de fapt, șchiopătăm de amîndouă şi ne amagim că trăim în dreaptă credinţă, negând, totuşi, puterea ei. De aceea, nu avem putere şi nu avem capacitatea să schimbăm pe ceilalţi, pentru ca noi înşine suntem tot mai vlăguiţi şi goliţi de seva dumneyeiască ce se comunică în vasele Bisericii şi tot mai amorţiţi, cuprinşi de cancerul duhului lumesc. Privit astfel, e foarte uşor să convingi pe cineva, la nivel conceptual, că adevarul creştin este măcar respectabil şi demn de atenţie; e foarte uşor să declami că ţii cu Adevărul şi cu Biserica şi cu Predania; e foarte uşor să dai din gură şi să emiţi sentinte. Faptele, însă, arată că de prea multe ori avem ân faţă doar un chimval răsunător.
Venim în Biserică cu apucăturile lumii şi nici nu înţelegem asta, pentru că, de multe ori, nici nu ni se cere să îndreptăţimacest lucru.
Ni se pot cere ,,fapte creştineşti” exterioare, iar acolo unde există exigenţă, din păcate, de multe ori se manifestă strict formal, pe baza unui ,,program”, al unor ,,itemi” de împlinit, sau pe baza unei adeziuni necondiţionate la ,,linia” cuiva. Astfel, toată lumea e mulţumită, pentru că, de fapt, sub masca ,,bisericii”, fiecare îşi poate pune în aplicare, liniştit, propriile strategiile de putere şi să-şi urmarească propriile scopuri însuflate de lume, nu de Evanghelie.
Spe sfîrsitul discursului acestei întîlniri, sudenţii au adresat întrebări invitaţilor, după care au mulţumit organizatorilor.
Articol îngrijit de Iuvinalii Melnic
