Sf. Ap. Andrei încreștinătorul nostru – istorie și tradiție

În urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, după pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii creştine la Ierusalim, în ziua Cincizecimii din anul 30, Sfinţii Apostoli şi apoi ucenicii lor, au început să predice noua învăţătura adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos. De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (cap.3, v.11), reiese ca si „scitii” au auzit cuvantul lui Dumnezeu. Iata ce scria istoricul Eusebiu: „Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia…”. Potrivit tradiţiei şi celor scrise de unii istorici şi teologi din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Sciţia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Marii Negre. Trebuie să amintesc că în aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI î.Hr. s-au aşezat colonişti greci, care au întemeiat cunoscutele cetăţi de pe ţărmul apusean al Mării Negre: Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), şi altele. Spre sfârşitul secolului al IV-lea î. Hr. s-au aşezat aici triburi de sciţi, populaţie nomada de origine iraniana, care au fost asimilaţi cu timpul de autohtoni; ei au dat însa teritoriului respectiv numele de „Sciţia” (Scythia). Mai târziu, teritoriile de pe ţărmul apusean al Marii Negre, până înspre gurile Bugului, au făcut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, î.Hr.), dar în anul 28 cetăţile greceşti de aici au acceptat protectoratul statului roman. În anul 46 d. Hr., întreg teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră a fost cucerit de romani şi anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria răsăriteana de azi), iar în anul 297, în timpul împăratului roman Diocleţian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Sciţia Mică).

Dar, să mă reîntorc de la istorie la sf. apostol ce ne-a încreștinat.

Învăţatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, în cartea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor, scria că „Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Pontului, Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia şi Macedonia, Tesalia, şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat”.

Datorită faptului că a predicat în teritorii care aparţin azi Rusiei, Greciei şi României, Sfântul Apostol Andrei se bucura de o cinstire deosebită în Bisericile rusă, greacă şi română. Patriarhia ecumenica din Constantinopol îl socoteşte chiar ca „întemeietor” al acestui „scaun apostolic”, Iar Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul Romaniei”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

Tot în sprijinul evanghelizării teritoriilor de pe ţărmul apusean al Marii Negre de către Sfântul Andrei vin şi unele colinde, legende şi obiceiuri din Dobrogea şi din stângă Prutului, adică din țărișoara noastră, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomeneşte de „schitul” sau „mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal şi Traian, cel din urma ascultând şi slujba săvârşită acolo. Exista apoi câteva numiri de ape şi locuri ca „Pârâiaşul Sfântului Andrei”, „Apa Sfântului” sau „Peştera Sfântului Andrei”, care se vede şi azi în hotarul comunei Ion Corvin, în apropiere de graniţa româno-bulgară.

In anii ’20, un avocat pe nume Jean Dinu culegea legende despre Sfantul Andrei, în satul Ion Corvin (jud. Constanta), în apropierea caruia se afla pestera in care se spunea ca a poposit apostolul. El amintește că una din legendele locale, zice ca Sfantul Apostol Andrei i-a crestinat pe stramosii lui Zamolxe in cele noua izvoare din vecinatatea pesterii. Se spune că Apostolul a găsit, în peştera care astăzi îi poartă numele, o comunitate de preoţi daci și că era o peştera sfinţită, iar preoţii daci sunt numiţi “sfinţi”. Și deci sf. Andrei apelează la preoţii locali care, la rândul lor, răspândesc învăţătura cea nouă în rândul oamenilor.

    Legenda spune mai departe, că cei doi regi, Dura şi Cutusone, s-au mirat când au aflat că preoţii daci au căzut în genunchi în faţa apostolului. Dar nu i-au pedepsit, ci i-au lăsat “să înveţe şi să boteze“. Vremea a trecut, Duras a cedat tronul tânărului Decebal, se apropia pentru daci înfruntarea cu romanii şi punctul de cotitură pentru istoria lor.

Decebal era foarte bine informat cu privire la venirea apostolului şi la lucrarea lui în Dacia Mică şi poate şi în alte părţi ale Daciei, aşa încât este chiar de crezut că s-a dus să viziteze acel loc. Dar și despre Traian, cum cetatea sa Tropaeum Traiani ( sau Trofeului), pomenită şi în versuri, era aproape de renumita peşteră, deci nu ar trebui să ne îndoim de spusele baladei dobrogiene care glăsuiește așa :

„La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-mi gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina/ Nici cruce-si facea. / La schitul din tei, / Crucea lui Andrei,/ Traian ca venea,/ La slujba sedea,/ Slujba asculta, / Si ingenunchea,/ si nu se-nchina…/ Pe murg calarea,/ Si calea-si lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului…”.

Pestera Sfantului Andrei

Astăzi pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera a fost transformată în biserică și sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, datorită războiului al doilea mondial peștera-biserică a fost distrusă. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Nu se cunoaste cu certitudine în ce perioada a anului a ajuns Sfantul Andrei, pentru prima data, în teritoriile de la Dunare, dar înscrierea sarbatoriri numelui sau în calendar în ultima zi a lunii noiembrie și denumirea de Andrei de Iarnă, Sîntandrei, Moș Andrei, Andrei Cap de Iarnă, Undrea, Îndrea, (de altfel și luna decembrie este numită așa în popor) sugereaza ideea ca acesta a intrat in Scythia Minor intr-un inceput aspru de iarna.

“Andrei, Apostolul Lupilor”

    In puzderia de obiceiuri și tradiții, mai ales în zonele rurale, au existat şi înca se păstrează o multitudine de tradiţii, superstiţii şi obiceiuri în care elementul pagîn se îmbină cu cel creştin. Numele sfantului apare mai întotdeauna legat de cel al lupilor. El ar fi avut darul de a vindeca răni, și prin rugăciuni ”lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni și vitele lor. Lupul a fost considerat întodeauna simbol al dacilor, chiar și steagul lor avea înfățișarea unui balaur cu cap de lup. Probabil de acea sărbătoarea Sfîntului se mai numea în popor: “Andrei, Apostolul Lupilor”

și Ziua Lupului, care era o sărbătoare păgînă precreştină, și care a fost asimilată practic în întregime. Sărbătoarea era dedicată unei divinități, în cadrul căreia era prezent cultul strămoșilor, comunicarea cu spiritele strămoșilor, înfățișați fie ca lupi, fie ca strigoi. Credința în existența strigoilor pornea de la convingerea omului, că sufletele morților pot reveni printre cei vii. De aici vine și credinţa (greșită, zic eu) că de Sfîntul Andrei se dezleagă secrete, pot fi găsiţi pe acei, care au săvîrşit crime, furturi.

Traditii din noaptea Sfântului Andrei”

Tot legat de obiceiuri și tradiții din popor este și acea că  în noaptea de Sîntandrei fetele mari (nemăritate) puteau să-și afle ursitul. Cu părere de rău sunt cunoscute numeroase superstiții și magii, practicate și astăzi rîndul tinerilor, dar mai ales de fete.

La tinerii de la sudul Moldovei preparatele culinare din această noapte erau pregătite cu usturoi. Se făceau „balabuște” cu usturoi. De asemenea, se consumau băuturi și alimente rituale, precum braga, covașa (sau cufas). Toate aceste băuturi și alimente condimentate cu usturoi erau consumate în cadrul unor practici de purificare a trupului și a sufletului.

Tot cu usturoi se ungea acum și ferestrele și ușorii  de la ușe, pentru a alunga strigoii și moroii.

În afară de aceste practici magice în seara Sf. Andrei, flăcăii și fetele mari petreceau împreună, se veseleau, făceau o turtă, numită „turta de Andrei”, care se atîrna la coarda (grinda) casei și toți trebuiau să sară să o apuce cu gura. Se organizau și alte jocuri distractive.

Dar, trecînd peste toate aceste tradiții și obiceiuri condamnate de biserică, poporul nostru bimilenar, are o mare evlavie față de acest Apostol a lui Hristos. Și aceasta se vede prin întîlnirea deasă (frecventă) a numelor de Andrei și mai nou Andreia, dar și prin luarea ca ocrotitor al familiei și al gospodăriei pe acest sfînt, numit popular și hramul casei.
În afară de ceea ce ştim din Noul Testament, despre Andrei au circulat informaţii în numeroase surse apocrife: (1) Evanghelia lui Andrei, lucrare pierdută, dar condamnată în sec. 6 d.Hr. ca fiind eretică; (2) Faptele lui Andrei, de factură preponderent legendară, relatează sosirea lui Andrei la Patras (în Ahaia, Grecia de astăzi), unde converteşte mai multe persoane, între care şi Maximilla, soţia lui Egeates, proconsulul cetăţii. (3) Faptele lui Andrei şi ale lui Matia în oraşul canibalilor. (4) Faptele lui Petru şi ale lui Andreinarează mai multe întâmplări din vieţile celor doi apostoli. Conform cărţii, Petru şi Andrei recomandă despărţirea de soţii (celibatul) şi lepădarea de bogăţii ca o condiţie pentru săvârşirea minunilor. (5) Faptele lui Andrei şi ale lui Pavel conţine relatarea unei vizite a lui Pavel în infern, nu înainte de a-i fi lăsat însă lui Andrei vorbă să vină să-l scoată.

Conferinta din 11.12.2014

    Prot. Lect. Conf. Dr. Andrei OISTRIC