Sunt necredincios minții mele, dar credincios inimii mele!

„Nu trebuie să te iei niciodată după ce spun florile.

Trebuie doar să le privești și să le miroși.”

(Antoine de Saint-Exupery)

Pășesc pe lângă ani. Mi s-a făcut dor de mine, de tine. Mă uit în oglindă. E timpul prezent. Am rănit și am fost rănit. Am învățat toată viața și încă voi mai învăța despre iubire și iertare până la buza mormântului. Am visat, am rătăcit, am căzut, m-am ridicat, am sperat la ziua de mâine. Lumea se schimbă. Ceilalți ne sunt oglinzi a ceea ce avem fiecare în noi. Dumnezeu ne ține de mână. Noi ne smucim adeseori din mâinile Lui și alergăm în caruselul vieții. Gânduri, hohote, intersecții. Frână, fugă, strigăte. Claxoane. Slalom printre oameni, evenimente. Nimic nu mai doare. Oamenii cumpără iubire sub toate formele. În sufletul fiecăruia există o cameră unde nu intră nimeni niciodată. Și nu e camera de musafiri, e alta…

Mă uit acolo unde alții nu se uită, ating ceea ce unii nu mai vor să atingă și ascult ceea ce mulți nu vor să mai audă. Timp avem, însă nu vrem să ieșim de pe pilot automat și să trăim fiecare zi ca pe o porție sănătoasă de sărbătoare. Viața e frumoasă, viața este un dar, viața este o minune!

Oare câți oameni fac același lucru acum, în același timp? Și norii privesc peste toți. Și soarele mângâie. Și Dumnezeu binecuvânteză cu iubire și răbdare credința Sa. Lacrimie gândilă obrajii. Ne regretăm unii pe alții. Ne bucurăm unii pe alții. Nu, nu suntem niciodată singuri. Golul nu e gol. Vidul nu e vid. Timpul încetinește mersul și atinge inimile ce nu s-au atins niciodată. Oamenii își aparțin unii altora. Viața mustește povești nespuse, nescrise, netrăite. Zi în care nu bate vântul.

Aruncând o privire pe fereastră, lumea devine serioasă. Iubirea este o luptă cumună. Este vorba doar de iubire. Fraților, trăiți și iubiți până nu e pre târziu. Trezirea! E simplu. Ieșiți din întuneric, gășiți-vă unii pe alții și iubiți curat, frumos, dezinteresat. Căutăm în celălalt ceea ce lipsește în fiecare din noi.

Nu te îndoi suflete! O să afli mai târziu, de unul singur, în tăcere și te vei înțelege pentru gândul de acum. Tăcerea este începutul rugăciunii. Taci pentru a simți prezența tăcută a lui Dumnezeu în tine. Durerea este ceasul Deșteptător, alarma, semnul de circulație, semaforul de pe autostrada vieții.

Sufletul pereche vine o singură dată în viața ta. Când nu înțelegi lecția Dumnezeu ți-l trimite de mai multe ori, în oameni direfiți, ori de câte ori ești în durere, bucurie sau monotonie…

Când ești singur pe lume și cineva te primește la el, nu uiți niciodată, oricine-ar fi. Cobor spre iad. Urc spre Rai. E viața Mea. Când ai experiențe miraculoase în vița ta, nu poți să le uiți. Te bucuri, plângi și mulțumești neîncetat. Totul  limpede, firesc, minunat!

Se face târziu. Nu mai e timp pentru ură, ci doar pentru iubire. Să nu te scufunzi. Secretul este să nu te lași. Zâmbește și iubește. Iubește și zâmbește.

Sursa: Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie, Editura PIM, Iași, 2014.