Cum trebuie să ne rugăm: cu glas tare sau în gînd?

   Ne putem ruga în gând, cu glas tare, ori chiar în amîndouă felurile în timpul uneia şi aceleiaşi rugăciuni. Cineva se poate ruga şi mergînd, sau în decursul treburilor, fără ca alţii să bage de seama. Aceasta se cheamă rugăciune în gînd şi este obişnuită acelora care, din felurite pricini, nu se pot ruga altfel. Rugăciunea rostită cu glas tare are însemnătatea ei; ea dă pe faţă simţămintele lăuntrice ale omului (Matei 12, 34) şi face legătura cu ceilalţi fii ai Bisericii şi fraţi întru Hristos, întărind credinţa comună. Acest fel de rugăciune e şi folositor şi la locul lui, pentru că omul fiind alcătuit din suflet şi din trup, amîndouă au datoria să laude pe Dumnezeu (Osie 14, 3). 

   Rugăciunea rostită cu glas tare răscoleşte simţirea inimii şi sporeste evlavia atît în cel ce o rosteşte, cît şi în cel ce o ascultă. În sfîrşit, rugăciunea cu glas tare, făcută de mai mulţi laolaltă, cheamă şi mai puternic pe Dumnezeu, precum a zis Mîntuitorul: “Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20).