În incinta Seminarului Teologic Ortodox a avut loc ședința cu părinții
Cu binecuvîntarea Prot.Vetcislav Cazacu, director al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Gavriil”din Chișinău, în ziua de 03.12.2022 a avut loc ședința cu părinții a elevilor claselor X-XII-a.
În urma desfășurării adunării cu părinți, echipa de elaborare a acesteia și-a propus să identifice aportunitățile create de școală pentu menținerea de relații eficiente cu părinții și ajutorul oferit acestora;
Astfel au fost punctate următoarele teme de discuție:
– probleme și lacune pe care le întîmpină elevii în procesul predare-învățare-evaluare;
– disciplina / comportamentul elevilor:
– activitatea zilnică(fregvența la ore, reușita) ect.
Despre toate acestea le-au vorbit părinților profesorii: Doamna Rodica Slivca, Director adjunct al SLTO.
Tot în cadrul ședinței, corul SLTO a interpretat un bogat palmares de cîntări liturgice, impresionînd auditoriul cu vocile lor harismatice. În recitalul de muzică duhovnicească expus, s-a oglindit măiestria dirijorului coral al Seminarului, condus de părintele diacon Vasile Ghețiu.