Tîlcuirea Psalmului 70

Psalmul lui David, al fiilor lui Ionatav şi al celor ce s-au robit mai întîi, nescris deasupra la Evrei.

Înszşi cel ce făcut scrierea-dasupra a mărturisit că nu a aflat-o pe aceasta la Evrei, ci că el a pus-o. Ni se cuvine a şti că nu fii lui Ionatav au fost cei întîi robiţi, căci Fericitul Ieremia i s-a poruncit de Dumnezeu să le aducă lor vin, spre mustrare nelegiuirii Iudeilor, pe care aceia n-au vrut să-l bea, pentru poruncile strămoşilor. Şi de aici Proorocul a mustrat nesupunerea Iudeilor, căci aceia au păzit poruncile omeneşti, iar aceştia au călcat punerile de legi dumnezeieşti. Deci Psalmul s-a zis de către faţa celor ce erau mustraţi în Babilon şi doreau izbăvirea de robie şi întoarcerea. Fericitul David l-a scris potrivind cuvintele rînduielii cetei celor bine-credincioşi dintre ei, dar mai vîrtos înainte grăieşte fiilor darului, celor ce cred lui Hristos Dumnezeu şi primesc purtarea de grijă de la Dînsul, şi le arată izbăvirea de urîcioasa slujire a idolilor.

1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă ruşinezi în veac.

Zice: Să nu mă înşel de nădejdea mea, căci aştept al Tău ajutor, nici să mă fac de ocară mai mult. Primii aduc rugăciunea aceasta pentru cei ce i-au robit pe dînşii, iar ceilalţi – pentru dracii cei răi şi vicleni.

Întru dreptatea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate.

Te rog – zice – să judeci între mine şi Babilonieni şi să scoţi cu dreptate hotărîrea asupra acelora, că aşa mă voi izbăvi de robia lor.

2. Pleacă către mine urechea Ta şi mă mântuieşte.
3. Fii mie Dumnezeu scutitor şi spre loc tare, ca să mă mântuieşti.
4. Că întărirea mea şi scăparea mea eşti Tu.

Zice: Pe Tine Te am apărător, şi cetate tare şi turn întemeiat, primeşte cu milostivire rugăciunea mea! Şi, precum am arătat mai sus, acestea s-au zis către amîndouă feţe, adică celor bine-credincioşi şi fiilor darului, încă şi către cei ce de atunci şi pînă în vremea de acum se abat de la rău şi se lipesc de cele bune. Că aceasta voieşte să zică prin cele de aici înainte:

5. Dumnezeul meu, izbăveşte-mă din mîna păcătosului, din mîna călcătorului de lege, şi a celui ce face strâmbătate.

Te rog pe Tine – o Stăpîne! – să mă slobozeşti de silnicia celor ce trăiesc întru răutate şi păgînătate.

6. Că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele.

Norodul cel dintîi numeşte „tinereţea” vremea din zilele marelui Moisi – cînd a dobîndit slobozenia, după ce robiseră prea-multă vreme Egiptenilor – şi zice: De atunci am avut nădejdile spre Tine şi aştept al Tău ajutor. Iar norodul cel nou zice „tinereţe” înnoirii pe care a dobîndit-o prin baia naşterii de a doua oară.

7. Întru Tine m-am întărit din pântece, din mitrasul maicii mele Tu eşti acoperitorul meu.

„Naştere” şi prăsire numeşte ieşirea din Egipt. Şi Dumnezeul tuturor ne învaţă aceasta, prin prea-dumnezeiescul Iezechil, cînd mustră păgînătatea Ierusalimului şi zice: „Tatăl tău este Amoreu, iar mumă ta, Heteancă”, adăugînd: „În ziua în care te-ai spălat spre mîntuire”. Că – de vreme ce buricul este ca o rădăcină pruncului, că prin acela se creşte şi se hrăneşte, iar Israil avea sădită întru sine păgînătatea Egiptenilor şi după ieşirea din Egipt – după cuviinţă a zis: Nu ţi s-a tăiat buricul, căci tot pîntecele maicii tragi hrana, şi petreci întru meşteşugirile mai dinainte. Deci, rugîndu-se lui Dumnezeu, ceata celor bine-credincioşi zice: De demult, dintru început am avut nădejdea către Tine.

8. Întru Tine este lauda mea pururea.

În loc de: Lăudîndu-Te şi slăvindu-Te totdeauna pe Tine, m-am făcut strălucit prin purtarea Ta de grijă.

Ca o mienune m-am făcut multora,

După acea strălucire, m-am schimbat mult, încît cele pentru mine au fost socotite de cei mulţi ca o minune şi semn.

şi Tu eşti ajutorul meu cel tare.

Iar eu aştept ajutorul Tău.

9. Să se umple gura mea de laudă, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviinţa Ta.

După ce ai schimbat reaua-norocire ce zăcea asupra mea, porneşte limba mea ca să pot aduce Ţie cîntare de laudă totdeauna. Fiindcă pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în fiecare zi”.

10. Să nu mă lepezi în vremea bătrâneţilor, cînd va lipsi vârtutea mea, să nu mă laşi pe mine.

Te rog – zice – să dobîndesc purtarea de grijă de care m-am îndulcit în tinereţe, şi să nu fiu lipsit de ea nici la bătrîneţe. Că – de vreme ce a numit „tinereţe” ieşirea din Egipt – numeşte „bătrîneţe” vremea robiei în Babilon, fiindcă multă vreme a trecut la mijloc.

11. Că au zis vrăjmaşii mei mie, şi cei ce păzeau sufletul meu s-au sfătuit împreună.
12. Zicând: Dumnezeu l-a părăsit pe dînsul, goniţi-l şi-l prindeţi pe el, că nu este Cel ce izbăveşte.

Zice: Văzîndu-mă gol de a Ta purtare de grijă, toţi vrăjmaşii mei se pun, şi saltă asupra primeş’jdiilor mele şi mă înfaşoară cu rele de multe feluri, batjocorindu-mă că sînt trebut cu vederea de tot. Pentru care mă rog:

13. Dumnezeul meu, să nu te depărtezi de la mine, Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte.

Deci: Grabnic dă-mi ajutorul Tău şi nu mă pune departe de a Ta purtare de grijă. Iar „a Se depărta de la dînsul” nu zice pentru fiinţa lui Dumnezeu, că El este de faţă pretutindeni şi tuturor le stă de faţă, ci pentru purtarea de grijă şi lucrarea ajutorului.

14. Să se ruşineze şi să lipsească cei ce clevetesc sufletul meu;

Iar Simmah a zis aşa: „Să se ruşineze şi să se cheltuiască cei ce se pun împotriva sufletului meu”. Adică: Să se greşească de ale lor apucături, şi să culeagă de aici ruşinea şi să se facă deşerţi cei ce măiestresc cu nedreptate pierzarea mea.

Să se îmbrace cu ruşine şi cu înfruntare cei ce caută cele rele mie.

Prea de ocară şi cu totul de rîs să se facă cei ce mă înfăşoară cu toate felurile de rele.

15. Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine,

Pentru că, văzîndu-le pe acestea făcîndu-se, mă voi întări întru nădejde spre Tine.

şi voi adăuga toată lauda Ta.

Şi voi aduce Ţie cu mult mai multă cîntare de laudă.

16. Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua mântuirea Ta.

Nu voi înceta povestind această dreaptă hotărîre a Ta, învăţîndu-i pe toţi cum, judecînd între mine şi neprietenii mei, m-ai izbăvit de robia acelora.

17. Că nu am cunoscut cele din cărţi. Intra-voi întru puerea Domnului, Doamne, aduce-mi-voi aminte de dreptatea Ta numai.

Iar Simmah zice aşa: „Că nu ştie să le număr. Veni-voi întru puterea Domnului”. Fiindcă făgăduise să povestească dreptatea lui Dumnezeu şi mîntuirea făcută spre dînsul, dar făgăduinţa era mai mare decît puterea omului, după cuviinţă a adăugat: „Nu ştiu să le număr”. Fericitul David a zis aceasta şi în Psalmul 39, că după: ”Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunile Tale, şi gîndurilor Tale nu este cine să se asemenea Ţie” – a adăugat: „Vestit-am şi am grăit, înmulţitu-s-au mai mult decît numărul”. Deci aceasta zice şi aici: Nu ştiu să le număr, pentru că firea mea nu a primit asemenea scripturi şi învăţături, dar voi intra întru puterea Domnului şi, pe cît este cu putinţă firii omeneşti, voi aduce cîntare de laudă.

18. Dumnezeul meu, Cela ce m-ai învăţat din tinereţile mele şi pînă acum, voi vesti minunile Tale.

Văzînd dreptatea Ta spre mine, Te laud pe Tine – o Stăpîne! – pomenind poruncile Tale, că pe acestea m-ai învăţat din pruncie. Şi de aici este arătat că numeşte „tinereţe” vremea din zilele marelui Moisi, că prin acela s-a dat Legea, precum peste noi, cei din neamuri, darul a venit prin iconomia Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu.

19. Şi pînă la Bătrâneţe şi cărunteţe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti.

Eu voi învăţa – zice – facerile Tale de minuni pe cei ce nu le ştiu, iar Tu – Acela ce dintru început ai fost numit Dumnezeul meu – învredniceşte-mă de-a pururea de purtarea Ta de grijă.

20. Pînă voi vesti braţul Tău la tot neamul cel viitor.

David mai-nainte vesteşte cu proorocie cele ce vor să fie, şi numeşte „bătrîneţe” sfîrşitul Legii, care s-a făcut după venirea Stăpînului Hristos. Şi mai luminat ne învaţă aceasta Fericitul Pavel, vorbind pentru Aşezămîntul cel Nou, şi zice aşa: „Iar zicînd nou, a învechit pe cel dintîi, şi cel învechit şi îmbătrînit este aproape de pierzare”. Deci şi aici, cu proorocie, îi învaţă să zică pe cei din Babilon: „Pînă la bătrîneţe şi cărunteţe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti”. Apoi, arătînd ce numeşte „bătrîneţe”, a adăugat: „Pînă ce voi vesti braţul Tău la tot neamul viitor”.

21. Puterea Ta şi dreptatea Ta, Dumnezeule,

Iar „neamul ce vine” este cel de după înoirea Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu, cînd s-a alcătuit Biserica Neamurilor, care a primit propovăduitori din Iudei pe

Sfinţii Apostoli. Pentru neamul acesta zice şi întru Psalmul al 21-lea: „Se va vesti Domnului neamul ce vine, şi vor vesti dreptatea Lui norodului ce se va naşte”. Aşadar alt norod este acesta, afară de cel iudaic, de care Proorocul nu a zis: „s-a făcut”, ci: „se va naşte”. Deci zice şi aici: „Să nu mă părăseşti, pînă cînd voi vesti braţul Tău la tot neamul ce vine, puterea Ta şi dreptatea Ta”. Acestea se aseamănă cu proorocia Patriarhului Iacov: „Nu va lipsi domn din Iuda, nici povăţuitor din coapsele lui, pînă cînd va veni Acela căruia Îi este gătit, şi El este aşteptarea neamurilor”.

Pînă la cele înalte, care ai făcut mie măriri;

Iar Achira şi Simmah au zis aşa: „Dumnezeule, pînă la înălţime sînt măririle pe care le-ai făcut”, în loc de: Înalte şi mari sînt cele făcute de Tine – o Stăpîne! – şi puternice să înduplece pe toţi să Te numească pe Tine „Preaînalt”.

Dumnezeule, cine este asemenea Ţie?

Nimeni – zice – nu poate să se potrivească şi să se asemenea Ţie, căci covîrşeşti pe toţi, şi cu firea, şi cu puterea şi cu toate bunătăţile. De aici încolo, mai-nainte vesteşte întoarcerea Iudeilor:

22. Cîte ai arătat mie, necazuri multe şi rele, şi, întorcîndu-Te, m-ai înviat,

După ce m-ai dat – zice – la toate felurile de primejdii pentru nelegiuirile făcute de mine, m-ai întors iarăşi la viaţă.

Şi din adîncurile pământului m-ai scos.

Mi se pare – zice – că m-am născut a doua oară, după ce m-am izbăvit de atîtea primejdii afară de socoteala omenească. Cineva ar fi putut zice că acestea s-au spus şi de către faţa firii omeneşti, căci din adâncurile pămîntului a scos-o pe dînsa Cel ce S-a pogorît în cele mai de jos părţi ale pămîntului, adică Dumnezeu din Dumnezeu, Cel ce pentru noi a voit să Se facă om. Aceasta a zis-o Dumnezeu şi prin Iezechil: „Voi deschide mormintele voastre şi vă voi aduce înapoi din Babilon”, adică: „Voi dezlega deznădăjduirea omenească şi vă voi dărui întoarcere, afară de nădejdile vrăjmaşilor”.

23. Înmulţit-ai spre mine mărirea Ta şi întorcându-Te m-ai mângâiat şi din adâncurile pământului iarăşi m-ai scos.

Iar Simmah zice aşa: „Vei creşte mărirea mea şi mă vei înconjura cu mîngîierea…” , iar celelalte le-a tălmăcit asemenea. Şi zice: prin purtarea de grijă împrejurul meu, se va arăta bunătatea Ta.

24. Că eu mă voi mărturisi Ţie întru noroade, Doamne,

Zice: Nu voi înceta povestind darurile Tale, învăţîndu-i pe cei ce nu le ştiu. Şi ni se cuvine a însemna că aici a pomenit noroade multe, care – după înoirea Mîntuitorului nostru – au dobîndit mîntuirea prin propovăduitorii Iudei.

Întru unelte de cântare, adevărul Tău, Dumnezeule, cînta-voi Ţie întru alăută, Sfântul lui Israil.

Voi folosi încă şi obişnuitele organe, ţesînd cîntarea de laudă.

25. Bucura-se-vor buzele mele când voi cânta Ţie, şi sufletul meu pe care l-ai mântuit.
26. Şi încă şi limba mea toată ziua va cugeta dreptatea Ta, când se vor ruşina şi se vor înfrunta cei ce caută cele rele mie.

 Totdeodată, mai-nainte grăieşte pieirea Babilonului, ce s-a făcut de Chirus Persul, şi chemarea înapoi a Iudeilor. Şi zice: După ce se vor prăpădi aceia, eu voi dobîndi întoarcere şi voi dănţui, bucurîndu-mă şi veselindu-mă, lăudînd facerile Tale de bine şi cugetînd neîncetat la legile Tale.

Sursa: Tîlcuirea Psalmilor Împăratului Prooroc David, al Fericitului Teodoret, Episcopul Cirului.