Biserica – farmacie duhovnicească
Biserica, trupul tainic al lui Hristos, e un organism viu tocmai pentru că Hristos îi generează această viață, har vindecător, fiecare dintre mădularele sale primindu-L în inimă prin lucrarea Duhului, acolo unde omul cel ascuns al inimii ține în brațe pe Hristos Pruncul. Animată de dinamismul lucrării Duhului, viața Bisericii deprinde puterea vindecării prin toate mijloacele sale, în felul acesta textul biblic devine şi text vindecător, asemenea textului liturgic. Puterea vindecătoare ce a oprit neputința celeia ce era în curgerea sângelui de doisprezece ani poate vindeca pe tot cel ce cu credință curată se atinge de Euharistie, icoane, moaşte, agheasmă, untdelemn sfinţit şi cruce. Toate îşi au sursa puterii harice în Hristos Doctorul, trimis să vindece „rana de nevindecat” a umanității lovite de păcat, luând asupra Sa „durerile noastre şi împovărându-se cu suferințele noastre” (Isaia 53, 3). În persoana Sa, Hristos a tămăduit firea umană redându-i adevărata sănătate, iar persoanele umane pot beneficia de acest dar împărtăşindu-se din El în Biserică, prin lucrarea Duhului în Sfintele Taine. Fiecare dintre Tainele Bisericii are putere vindecătoare, ele fiind modalități de tămăduire a ființei umane, iar Biserica, după expresia hrisostomiană, este ,,o farmacie duhovnicească”. În felul acesta, curățirea şi vindecarea pe care le primim prin intermediul Tainelor ne deschid perspective îndumnezeirii, ele toate fiind aspecte ale unei singure taine: Dumnezeu, Marele Filantrop, trimite omului harul mântuitor şi vindecător, iar omul, primindu-l, creşte duhovniceşte întru asemănarea cu El.
Sfântul Maslul este prin excelență taina vindecării omului, a restaurării in integrum a lui, beneficiind de statutul său de taină penitențială şi de emblem ei simbolică. Maslul evidențiază faptul că boala trupească nu-şi are izvorul în trup, ci e consecința unei ,,disfuncții” spirituale, a unei îmbolnăviri interioare şi de aceea acolo unde ştiințele medicale nu pot interveni decât superficial, taina reface armonia persoanei şi cicatrizează rănile prin puterea Duhului prezentă în untdelemnul sfințit cu care este însemnat cel bolnav.
Boala, de orice natură ar fi, este una dintre principalele cauze ale deprimării omului contemporan şi, de cele mai multe ori, mijloacele umane moderne de vindecare nu pot reuşi să o învingă. Conştiința că boala ar putea avea drept cauză păcatul şi că moartea ar putea apărea surprinzător, nelăsând timp de pregătire pentru marea înserare, pot produce tulburări extraordinare în fiinţa umană. Chiar şi în această situație limită de slăbire sufletească şi boală spirituală, Dumnezeu îşi revarsă mila față de cei suferinzi, iar Sfântul Maslu, prin cele şapte rugăciuni ale sale, dar şi prin pripeala cântării Sfântului Arsenie, repetată după fiecare tropar, care cere: ,,Stăpâne, Hristoase, Milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău!”, evidențiază tocmai acest aspect. Sfântul Maslul ar putea fi privit ca o taină ce se îngrijeşte în mod deosebit de trupul omului, subliniindu-se prin aceasta importanța pe care trupul o are în constituția ființei umane şi în câştigarea mântuirii, dar mai ales pentru faptul că însuşi Fiul lui Dumnezeu şi-a asumat trup uman, iar îndumnezeirea omului implică şi prezenţa trupului. Harul vindecător al Maslului se revarsă asupra celor două elemente ale ființei, el lucrând asupra sufletului, curățindu-l de păcate, iar asupra trupului, făcându-l instrument al lucrării sufletului. Prezența harului Duhului Sfânt în untdelemnul sfințit are mai ales scopul curățării de păcate, al tămăduirii de patimi şi al ridicării omului la o viață de sfințenie. Aceasta ne face să înțelegem că tămăduirea păcatelor cerută atât de insistent în rugăciunile tainei se referă, de fapt, la rădăcinile păcatelor, care pe fondul slăbiciunii şi obişnuinței cu păcatul pot genera mereu alte păcate, iar prin aceasta să aibă ca efect văzut boala trupului.
Sursa: Sfântul Maslu, Taina însănătoșirii vieții sufletești și trupești și modalitate de pastorație a bolnavilor, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2012, p. 30-31.
